top of page
HOME

Concurs

SIMFONIA MaSt

Argument

În ultima perioadă se constată că învăţarea matematicii, ştiinţelor şi tehnologiei este preponderent teoretică, iar performanţele elevilor din mediul rural la matematică şi ştiinţe sunt mult mai mici decât al elevilor din mediul urban.

Acest concurs îşi propune aducerea mai aproape a elevilor din mediul rural de învăţarea matematicii, ştiinţelor şi tehnologiei prin abordarea noţiunilor din aceste domenii din punct de vedere practic – aplicativ.

 

Scop

Concursul are ca principal scop promovarea ideilor de competitivitate, egalitate de şanse şi performanţă şi se adresează elevilor din zona de S-E a judeţului Iaşi cu aptitudini, înclinaţii şi interese deosebite pentru studiul matematicii, ştiinţelor şi tehnologiilor.

Obiective

  1. promovarea interdisciplinarităţii în rezolvarea unor probleme practice şi analiza unor situaţii concrete din viaţa cotidiană utilizând cunoştinţele acumulate la orele de curs;

  2. dezvoltarea la elevi a creativităţii, imaginaţiei, talentelor native şi a capacităţii de exprimare coerentă în scris şi oral utilizând limbajul ştiinţific;

  3. dezvoltarea la elevi a spiritului de echipă şi a spiritului competiţional la elevii pasionaţi de matematică, ştiinţe şi tehnologie

 
Grup ţintă

Beneficiari direcţi:

-elevi din clasele VII – X de la Liceul Teoretic ,,Lascăr Rosetti’’ Răducăneni şi de la şcolile din comunele din zonă (Prisăcani, Osoi, Costuleni, Grozeşti, Gorban, Moşna şi Cozmeşti);

-cadre didactice care predau matematică, ştiinţe şi tehnologii

Beneficiari indirecţi:

-familiile elevilor;

-comunităţile locale.

 
Sesiunile (etapele) concursului

Concursul se organizează în perioada săptămânii "Să ştii mai multe, să fii mai bun!" la nivel zonei de S-E a judeţului Iaşi (comunele Răducăneni, Prisăcani, Osoi, Costuleni, Grozeşti, Gorban, Moşna şi Cozmeşti);

 

Acord ISJ

Program
 
4 – 12 aprilie 2016: înscrierea elevilor
19 aprilie 2016:
9,00 – 11,00: susținerea probei scrise
12,00 – 14,00: susținerea referatelor științifice
20 aprilie 2016:
Începând cu ora 9,00 – evaluarea în cadrul secțiunii Matematica şi ştiinţele în artă.
După ora 16,00 – afișarea rezultatelor
Contestațiile se depun în 2h după afișarea rezultatelor
21 aprilie 2016:
8,00 – 9,00: rezolvarea contestațiilor
9,30: festivitatea de premiere

Contestațiile, numai pentru secțiunea LUCRĂRI SCRISE, se pot face astăzi, 20.04.2016, orele 16,00-18,00, sub forma unei solicitări de reexaminare pe adresa de e-mail lilly_krp@yahoo.com.

Festivitatea de premiere va avea loc în data de 21.04.2016, începând cu ora 9,30.

bottom of page